×

Seară magică la Opera Naţională Bucureşti, de Ziua Mondială a Sănătăţii

Seară magică la Opera Naţională Bucureşti, de Ziua Mondială a Sănătăţii

Academia de Ştiinţe Medicale a organizat,  duminică,  la Opera Naţională Bucureşti, de Ziua Mondială a Sănătăţii, un eveniment de înalt nivel artistic, la care au fost prezente  aproape o mie de persoane. « Gala de Operă »,  un concert extraordinar susţinut de Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor”, sub bagheta dirijorului Iosif Ion Prunner, a încântat auditoriul.

După mesajele transmise de Conf. dr. Diana Loreta Paun, consilier prezidenţial, Administraţia Prezidenţială, Prof. dr. Carmen Orban, consilier de stat, Cancelaria Prim ministrului, Dr. Caroline Clarinval, director Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) în România, Prof. dr. Emanoil Ceauşu, secretar general, Biroul Executiv al Academiei de Ştiinţe Medicale şi Prof. dr. Mircea Penescu, concertmaistru Orchestra Medicilor, a urmat concertul în care au putut fi ascultate fragmente din opere compuse de Giuseppe Verdi, precum Nabuco, La Forza del Destino”, Lombarzii, Ernani.

Alături de orchestră, au urcat pe scenă soliştii : Aida Pascu, Ionuț şi Madeleine Pascu.

În partea a doua au fost interpretate fragmente din opere ale compozitorilor Giacomo Puccini şi Edward Elgar. Uvertura Academica Adagietto, de Johannes Brahms, a încheiat Concertul omagial.

Prof. dr. Mircea Beuran, preşedinte Academia de Ştiinţe Medicale, a mulţumit Ochestrei Medicilor pentru dăruire, emoţie, sensibilitate şi iubire faţă de artă şi faţă de oameni. Totodată, preşedintele ASM a mulţumit Directorului Operei Naţionale Bucureşti, Daniel Nicolae Jinga, pentru sprijinul acordat la realizarea unui spectacol de excepţie.

 

Credit foto: Romica Zaharia