×

Adunarea Generală Extraordinară a Academiei de Științe Medicale

 

Academia de Științe Medicale a organizat vineri, 21 iunie, Adunarea Generală Extraordinară, în cadrul căreia au fost votate și aprobate următoarele:

  • Acordul de colaborare cu Academia Română, Academia de Științe Tehnice din România și Academia de Științe Agricole și Silvice
  • Propunerea de acord de parteneriat științific, care va fi negociat în perioada următoare, între Academia de Științe Medicale, Academia de Științe a Republicii Moldova, Academia de Științe Agricole și Silvice și Academia de Științe Juridice din România
  • Proiectul de pregătire a aniversării a 90 ani de la înființarea Academiei de Științe Medicale (proiect aniversar 2025): ședință aniversară, Congresul ASM|(sesiuni de dezbateri științifice), medalion Prof. George Emil Palade, 50 de ani de la primirea premiului Nobel, medalion Prof. Ioan Moraru, laureat Nobel, Gala aniversară – concert Orchestra Medicilor
  • Propuneri de modificări legislative privind legea 264/2004
  • Raport Comisia Națională de Bioetică a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale – Informare, dr. Doina Drăgănescu
  • Apobarea noului stat de funcții (15 poziții)
  • Aprobarea planului editorial în cadrul proiectului “Medicina pe înțelesul tuturor” cu Editura Medicală
  • Alegeri de noi Membri de Onoare
  • Diverse