×

Profesorul Ștefan Constantinescu, membru titular al Academiei de Științe Medicale, este noul președinte al Federației Europene a Academiilor de Medicină(FEAM)

Profesorul Ștefan Constantinescu, membru al Academiilor de Medicină din România și Belgia, este noul președinte al FEAM pentru următorii trei ani (2021-2024). Alegerile pentru noul consiliu al federației au avut loc miercuri, 26 mai 2021, voturile fiind acordate de către cele 23 de Academii membre FEAM.  Prof. Ștefan Constantinescu, profesor de Biologie celulară la Université catholique de Louvain și președinte al Cell Signaling Pol la Institutul Duve a declarat că este o onoare să fie președintele FEAM într-un moment în care medicina și știința s-au dovedit a fi vitale pentru sănătatea și bunăstarea societății noastre.

“Este o mare onoare să fiu președintele FEAM în acest moment dificil, în care medicina și știința s-au dovedit a fi vitale pentru sănătatea și bunăstarea societății noastre. FEAM este singura rețea europeană de academii axată pe medicina umană, veterinară și farmaceutică, reprezentând peste 4000 dintre cei mai valoroși cercetători în știința biomedicală din Europa. FEAM este în măsură să exprime angajamentul reînnoit față de agenda One Health la nivel european și global privind pandemia COVID-19 dar și pentru a examina legislația Uniunii Europene în cercetarea biomedicală și furnizarea de asistență medicală în statele membre ale UE și țările asociate, cu scopul de a găsi o mai bună armonizare a acestora și un standard minim de investigații clinice și moleculare avansate în întreaga Europă. Cooperarea academică în cadrul proiectului Uniunii Europene „Știința pentru politici ale academiilor europene” (SAPEA), cu punerea accentului FEAM pe „Transformarea viitorului screening-ului bolilor oncologice în concordanță cu noile tehnologii” și munca noastră continuă privind inegalitățile în materie de sănătate, impactul indirect al pandemiilor prin proiectul UE PERISCOPE vor rămâne priorități pentru viitorul imediat. Armonizarea finanțării cercetării biomedicale în Europa va deveni, de asemenea, o prioritate. În ultimii ani, FEAM a devenit extrem de importantă în Europa pentru probleme cheie în domeniul științei biomedicale și al sănătății, cum ar fi îmbătrânirea sănătoasă sau transferul de date privind sănătatea și vaccinarea. Aș dori să îi mulțumesc prof. George Griffin, președinte FEAM în perioada 2018-2021, pentru contribuția sa extraordinară la aceste domenii și profesorului Bernard Charpentier, predecesorul său, pentru munca sa de pionierat la SAPEA și sprijinul lor nemărginit pentru FEAM. Aștept cu nerăbdare să continui activitatea lor, care a consolidat rețeaua FEAM și a poziționat-o ca actor cheie pe scena politicii biomedicale europene.”

Federația Europeană a Academiilor de Medicină cuprinde 23 de academii din 19 state: Serbia, Israel, Franța, Spania, Belgia, Marea Britanie, Elveția, România, Portugalia, Olanda, Lituania, Irlanda, Italia, Ungaria, Grecia, Germania, Cehia, Croația și Austria.