Academia de Științe Medicale organizează conferința cu tema “Impactul bolii somatice asupra echilibrului emoțional și perceptiv la copil și adolescent” Coordonatorul științific al dezbaterii este Prof. univ. dr. Doina Anca Pleșca, membru corespondent al Academiei de Științe Medicale. Evenimentul va avea loc în data de 14…
Academia de Științe Medicale(ASM) a participat, în calitate de partener, la conferința internațională „Rolul științei în lumea modernă – Inteligența artificială. Provocarea secolului al XXI-lea”, organizată de Academia Română și Academia de Științe a Moldovei. Evenimentul a avut loc joi, 6 noiembrie 2025, în Aula…
Prof. Emerit Dr. Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale, a participat, în data de 3 noiembrie, la conferința anuală dedicată Zilei Internaționale One Health, organizată de Asociația „One Health – Academician Nicolae Manolescu Strunga”. Evenimentul a avut ca scop promovarea colaborării interdisciplinare între profesioniștii…
Prof. Emerit Dr. Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale din România, a fost distins cu Diploma de Merit în cadrul evenimentului „Inițiativa Levant pentru Pace Globală “, organizat vineri, 31 octombrie, de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL).…
Prof. Emerit Dr. Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale, a participat în data de 28 octombrie, la Palatul Victoria, la workshopul „Politici alimentare sustenabile – un pilon pentru sănătatea națională”. Evenimentul a reunit peste 30 de reprezentanți ai ministerelor, institutelor de cercetare,…
Pios omagiu, Biroul Executiv al Academiei de Ştiinţe Medicale aduce un pios omagiu memoriei Profesorului Universitar Doctor Arion Constantin Virgiliu, membru titular al Academiei de Științe Medicale. Cu profundă tristețe, am aflat de trecerea la cele veșnice a domnului profesor, o personalitate marcantă a medicinei…
Academia de Științe Medicale și Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă organizează conferința cu tema “Sănătatea și sustenabilitatea în secolul al XXI-lea” Evenimentul va avea loc în data de 31 octombrie, începând cu ora 10, și va fi transmis live pe pagina de facebook a Academiei…
Prof. univ. Cornel Chiriță Departamentul de Farmacologie și Farmacie Clinică Facultatea de FarmacieUniversitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București Paracetamolul (acetaminofen) este un analgezic-antipiretic utilizat de peste 75 de ani pentru tratamentul febrei și durerii, atât singur, cât și asociat cu alte medicamente…
Academia de Științe Medicale organizează conferința cu tema “Rețeaua de Medicină Școlară – Realități” Evenimentul va avea loc în data de 19 septembrie, începând cu ora 10, și va fi transmis live pe pagina de facebook a Academiei de Științe Medicale. În cazul în…
Comunicat de presă – Academia de Științe Medicale Academia de Științe Medicale își exprimă profunda îngrijorare față de afirmațiile vehiculate în spațiul public de către unii medici la o întrunire organizată sâmbătă, la Brașov. Informațiile prezentate în cadrul întâlnirii nu sunt susținute de date științifice…

