Academia de Științe Medicale organizează conferința cu tema
“Premiul Nobel pentru Medicină: istorie și actualitate”
Evenimentul va avea loc în data de 12 decembrie, începând cu ora 10, și va fi transmis live pe pagina de facebook a Academiei de Științe Medicale. Coordonatorul științific al dezbaterii este Prof. Dr. Emilia Severin, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale.
În cazul în care nu puteți urmări transmisiunea în direct, înregistrarea acesteia va fi disponibilă pe canalul de YouTube al Academiei de Științe Medicale.
PROGRAM:
Mesaj din partea Biroului Executiv al Academiei de Științe Medicale
Prof. Emerit Dr. Mircea Beuran
Preşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale
Mesaj din partea coordonatorului științific
Prof. Dr. Emilia Severin
Membru de onoare al Academiei de Științe Medicale
Prof. Dr. Carmen Bunu Panaitescu
Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara
Membru de onoare al Academiei de Științe Medicale
TEMA: „Întâlnirea cu un laureat Nobel: forța științei fără granițe”
Prof. Dr. Octavian Buda
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, București
Membru corespondent al Academiei de Științe Medicale
TEMA: ”Istoria premiului Nobel și George Emil Palade”
Prof. Dr. Emilia Severin
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București
Membru de onoare al Academiei de Științe Medicale
TEMA: “Premiile Nobel și bolile rare. Descoperirile care au schimbat destine.”
Dr. Marius Geantă
Co-Fondator și Președinte Centrul pentru Inovație în Medicină
TEMA: „Nobel pentru viață: Inovațiile științifice recente și impactul lor în medicină”

